Daca mi-ar fi fost dat sa aleg intre a darui si a primi, fie si sanatate, la fel as fi facut...
Nu regret anii in care, ca profesor de biologie intr-un sat de munte, faceam naveta...pe picioare (16 kilometri dus-intors), chiar daca drumul dragostei de invataceii mei, copii buni si inimosi, a fost si cel inspre boala. Pentru ca efortul fizic s-a dovedit a fi dezastruos pentru sanatatea mea. Incetul cu incetul, chiar daca sufletul era neostenit, inima-mi a inceput sa oboseasca. Intai...imi era doar ceva mai greu sa respir. Atunci ma opream, trageam aer adanc in piept si totul parea a reveni la normal. Dupa o vreme, n-a mai fost de ajuns sa zabovesc doar pentru o clipa. Oboseam in timpul orelor si doar privirile insetate de cunoastere ale scumpilor mei elevi ma impiedicau sa incetez a preda.
De mi-ar fi fost dat sa aleg la fel as fi facut; eram pe drumul meu... Acum stiu ca s-ar fi cuvenit sa poposesc uneori, sa caut sa aflu ce se intampla cu mine. Asa suntem noi, oamenii...uitam ca Dumnezeu ne-a dat si trupul si trebuie sa-l ingrijim. Va rog, nu repetati greseala mea! Noi toti ceilalti avem nevoie de voi aici, pe pamant.

Intro dimineata de aprilie...inima mea a cedat. Simteam cum o "gheara" imi sfasie pieptul, ma sufocam. Diagnosticul a cazut ca un traznet:infarct miocardic. La scurt timp de la sosirea la spital, am intrat in moarte clinica, dar doctorul cardiolog, care mi-a ramas pana azi medic curant, a luat initiativa de a nu ma lasa sa ma sting...aveam doar 34 de ani. Si minunea s-a intamplat. S-a intervenit de urgenta pe cord deschis si Dumnezeu a lucrat prin acei oameni care s-au nimerit sa fie langa mine. Sase ore a durat operatia: dublu by-pass aortocoronarian; le multumesc. Au trecut 10 ani de atunci; medicatia am luat-o cu strictete, chiar daca mi-am ingropat familia in datorii si necazuri...Ii multumesc iubitului meu sot; fara ajutorul lui nu as fi reusit.

Vine o vreme, pentru fiecare om, cand sufletul i se inalta la Dumnezeu. Nu am plecat atunci la Domnul si-mi este limpede de ce. Ratiunea mea de a mai fi este Bogdan, baiatul nostru. El este minunea vietii mele, el e cel prin care am invatat si am reusit sa fiu "mama" tuturor pruncilor pe care i-am avut aproape de-a lungul anilor. E un copil bun, intelegator, e mandria mea. Si dorinta de a-i fi alaturi cat mai mult imi da puterea sa vin acum in fata voastra cu mana intinsa.
Avem nevoie de voi. Starea mea s-a agravat, cel mai mic efort ma secatuieste de puteri, inima-mi e din ce in ce mai slabita, in orice clipa poate inceta sa mai bata. Singura solutie e o protezare de valva mitrala, dar in marea de necazuri ce ne apasa, nu pot sa strang suma minima necesara, aproximativ 500 de euro. Bancile nu imi acorda credit pentru ca sunt in pensie revizuibila. Sotul meu face tot ce ii sta in putinta (inclusiv achitarea de rate bancare) pentru a reusi sa supravietuim, fiul nostru renunta la dorintele lui pentru ca eu sa am in permanenta medicamentele necesare, insa ne este imposibil sa economisim.

Imi deschid bratele, cu mainile intinse, inspre voi si va rog: Ajutati-ma!
Va multumesc. Dumnezeu sa va binecuvanteze!